Menu
Sănătatea se învață

Rodica Mandache și dr. Roxana Bohîlțea, invitate în al treilea episod din podcastul E vremea mea

A venit Laura cu ideea să scriem câte un articol cu ideile sau mesajele cu care am rămas după fiecare episod din podcast.

În episodul cu numărul trei, eu am vorbit cu Roxana Bohîlțea, medic ginecolog și președinta Societății de Medicină Preventivă, despre menopauză, această etapă din viața unei femei absolut normale. Nu știu de ce se vorbește despre ea ca și cum ar fi boală.  Sigur că pentru unele femei poate fi mai zgomotoasă, iar pentru altele, mai liniștită. 

Eu mai am până ajung acolo, dar mă simt așa norocoasă că facem podcastul, că aflu atât de multe informații și sper eu că voi fi ceva mai pregătită în momentul în care mă va surprinde menopauza. 

Ce spune Roxana Bohîlțea despre această perioadă:

🌹Avem nevoie de o absență de 12 luni a menstruației pentru a declara menopauza.

🌹Nu aș vrea să asociem menopauza cu procesul de îmbătrânire. Speranța de viață este acum de 80 de ani, 80 +. Deci 30-40% din durata unei vieți ne-o petrecem în acest stadiu. NU trebuie să asociem menopauza cu un declin, cu o perioadă dificilă, ci cu o perioadă în care ne bucurăm de tot ceea ce am construit până acum.

🌹Continuarea vieții sexuale după menopauză este extrem de benefică.

🌹După instalarea menopauzei e bine să mergem și mai frecvent la ginecolog pentru că bolile oncologice sunt mai frecvente după ce trecem de 50 de ani.

🌹Acum ne înțelegem mai bine organismul și  intrăm într-o perioadă în care suntem mai rationale, mai stabile, mai înțelepte. Perioada asta poate fi fabuloasă, mai bună decât perioada în care am construit. Este momentul în care ne bucurăm, practic, de tot ce am clădit până acum –  familie, carieră, emoții pozitive. E vremea mea, vremea în care privesc spre mine.

Pentru concluziile Laurei după discuția ei cu doamna Rodica Mandache, click aici.

Podcastul „E vremea mea” este produs de DeciSePoate după un concept al Laurei și găzduit de Pacientul 2.0.

Gazde: eu și Laura

Creative guru (regie, lumini, camere, montaj, generic) este Ivona Dorohoianu.

De sunet, timpi de producție și bani are grijă Lucian Ioniță.

Logo-ul a fost creat de Alexandra Ioana Radu.

Sponsori sunt Good Days Therapy, Freshful, Dux MD Pharma Solutions, Regina Maria Rețeaua Privată de Sănătate.

Să ne fie cu folos.

No Comments

    Leave a Reply

    Sănătatea pe primul plan

    Descarca E-Book-ul


    *prin descărcarea eBook-ului, ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR.