În februarie anul ăsta mi-am criogenat ovocitele (am povestit și aici). După nouă zile de maraton (cel puțin așa s-a simțit pentru mine) cu injecții, monitorizări, analize și emoții, eram convinsă că partea grea se termină în ziua puncției ovariene. În mintea mea, procedura era fix ultimul capitol și mă vedeam revenind rapid la programul obișnuit. Atât de convinsă eram că voi fi perfect funcțională încât, următoarea zi după puncție, m-am întâlnit cu o prietenă la patinoar. Tehnic, eram la patinoar (mă rog, lângă el). Practic, mă deplasam cu grația unui pinguin foarte confuz. Nu știu exact cum se simt pinguinii, dar sunt destul de sigură că nu sunt făcuți pentru piruete.
În cazul meu, recuperarea nu a fost atât de rapidă pe cât îmi imaginasem. Eram balonată și aveam o burtică ce nu mă lăsa nici să mă închei la șireturi decât dacă mă așezam pe scaun. Aveam și o ușoară sângerare și medicul mă pregătise pentru asta, deci nimic îngrijorător.
Pentru că multe dintre senzațiile pe care le aveam nu fuseseră neapărat cele la care mă așteptam, în zilele următoare am început să notez întrebările care îmi veneau în minte. Apoi i le-am adresat doctorului Ioan Boleac de la clinica Gynera, ginecologul alături de care am trecut prin această procedură și căruia îi sunt recunoscătoare pentru răbdarea și claritatea cu care mi-a răspuns de fiecare dată – nu doar la întrebările de mai jos.
Una dintre primele întrebări pe care le-am avut a fost legată de momentul în care va reveni menstruația.
dr. Ioan Boleac, medic ginecolog, specializat în infertilitate și FIV: În general, ea apare la aproximativ o săptămână după puncția ovariană. Explicația este una simplă: după recoltarea ovocitelor, tratamentul hormonal este întrerupt, iar nivelurile hormonale scad brusc. Această scădere declanșează sângerarea menstruală. Deși există un interval considerat normal, fiecare organism reacționează diferit, iar câteva zile în plus sau în minus nu sunt neapărat un motiv de îngrijorare.
Va fi o menstruație diferită?
dr. Ioan Boleac: Aici am descoperit că nu există un răspuns universal. Prima menstruație după stimularea ovariană poate fi mai abundentă, mai dureroasă sau mai lungă decât de obicei. Unele femei observă cheaguri mai mari sau simptome premenstruale diferite. La fel de bine însă, ciclul poate arăta exact ca înainte sau poate fi chiar mai ușor.Pe scurt: variațiile sunt frecvente, iar lipsa unui tipar clar este perfect posibilă.
Se schimbă data ciclului menstrual?
dr. Ioan Boleac: Da. Dacă înainte menstruația începea într-o anumită perioadă a lunii, este posibil ca după procedură noul punct de referință să devină această primă menstruație post-puncție. Practic, corpul își poate recalibra calendarul menstrual în funcție de noul ciclu.
Ce se întâmplă cu ovulația?
dr. Ioan Boleac: Stimularea ovariană influențează direct funcționarea ovarelor, iar acest lucru se poate reflecta și asupra ovulației din ciclurile următoare.Uneori ovulația apare normal încă din prima lună. Alteori poate fi întârziată sau chiar absentă într-un ciclu. Acest lucru nu înseamnă automat că există o problemă, ci că organismul își reia treptat echilibrul hormonal.
Cât durează până când corpul revine la normal?
dr. Ioan Boleac: Probabil aceasta este întrebarea pe care o aud cel mai des femeile care trec prin procedură. Realitatea este că nu există un termen universal. Pentru multe femei, ciclul următor este deja complet normal. Pentru altele, menstruațiile pot fi diferite câteva luni.
Cicluri mai lungi sau mai scurte, modificări ale fluxului menstrual sau întârzieri ocazionale pot apărea temporar fără să indice neapărat o problemă medicală.
Când mă pot întoarce la activitățile obișnuite?
dr. Ioan Boleac: Recuperarea după puncția ovariană este, de regulă, rapidă. Majoritatea femeilor se întorc la muncă în una-două zile. Activitatea fizică intensă este recomandat să fie evitată câteva zile, uneori până la una-două săptămâni, în funcție de recomandările medicului și de felul în care se simte fiecare pacientă. În ceea ce privește contactul sexual, acesta poate fi reluat după dispariția durerilor și a eventualelor sângerări post-procedură.
Ce mi-a rămas după această experiență
Criogenarea ovocitelor este adesea prezentată ca o procedură medicală cu un început și un sfârșit clar. În realitate, există și perioada de după, cea în care corpul își caută din nou ritmul, iar întrebările continuă să apară. M-am simțit din nou eu, ca să zic așa, în ziua în care mi-a venit menstruația. Au mai fost câteva zile de balonare, poate chiar o săptămână.
Poate cel mai important lucru pe care l-am învățat este că nu există o singură experiență „normală”. Unele femei își revin imediat. Altele au nevoie de mai mult timp. Unele observă schimbări în ciclul menstrual, altele nu observă aproape nimic. Suntem diferite și ce bine că e așa.
Un singur lucru aș vrea să mai punctez aici. Criogenarea ovocitelor nu este o garanție că vei avea un copil în viitor. Este o șansă în plus, nu o certitudine. Cred că e important să spun asta pentru că, atunci când vorbim despre congelarea ovocitelor, discuția se poartă adesea între două extreme: fie procedura este prezentată ca o soluție miraculoasă, fie este privită cu scepticism. Realitatea este undeva la mijloc.
Succesul depinde de mulți factori: vârsta la care sunt recoltate ovocitele, numărul lor, calitatea acestora, felul în care rezistă procesului de decongelare și, mai târziu, de fertilizare. Există multe variabile pe care nimeni nu le poate controla complet și, dacă ți se promite contrariul, fugi cât de repede poți din cabinetul respectiv.
Pentru mine, criogenarea nu a fost despre a-mi garanta ceva, ci despre a-mi oferi mai multe opțiuni pentru viitor. Iar asta, indiferent de ce va urma, mi-a adus un sentiment de liniște pe care îl consider tare valoros.
Am documentat tot procesul: analize, ecografii, injecții, monitorizare și puncție – aici. Dacă ai întrebări, te rog să mi le scrii. Știu cum se simte să vorbești cu cineva care a trecut printr-o experiență asemănătoare. Chiar dacă suntem diferite, așa cum spuneam și mai sus, ajută să știi că nu ești singură.

No Comments