A apărut episodul doi din podcastul e vremea mea. Laura povestește cu Tily Niculae despre cum vede ea procesul ăsta de îmbătrânire și cum a depășit greutățile din ultimul an, iar eu învăț de la Roxana Bohîlțea, medic ginecolog și președinta Societății Române de Medicină Preventivă, cum să ne autoexaminăm sânii și când să mergem la ecografie/mamografie. Este și luna dedicată informării și conștientizării cancerului de sân, așa că e un motiv în plus să vorbim despre asta și să încurajăm femeile să se programeze la controlul anual (urmează să merg și eu la ecografie).
Uite aici episodul doi:
Iar aici las mesajele cu care am rămas eu după discuția cu Roxana.
Autopalparea sânilor o facem întotdeauna după menstruație. Înainte de menstruație, sânii sunt mai sensibili, mai umflați și dor din cauza schimbărilor hormonale. Ce se întâmplă, de fapt? Cresc nivelurile de estrogen și progesteron. În perioada asta, putem simți mici noduli, care fac autopalparea mai dificilă, mai derutantă și ne putem speria.
Nu orice gâlmă sau nodul înseamnă cancer.
Mamografia NU doare. Este un disconfort, într-adevăr, dar acesta dispare. Chiar am fost de curând cu sora mea la mamografie și îmi spunea că nu e o durere care să te sperie. Mai mult, cred că e bine să punem în balanță disconfortul și depistarea unui cancer de sân în stadiu incipient.
Mamografia poate diagnostica până la 85% din cazurile de cancer mamar mai ales în forme incipiente.
Ecografia anual până la 45 de ani. După această vârstă, facem mamografie din doi în doi ani până la 74 de ani și după.
Autopalparea nu înlocuiește ecografia sau mamografie.
Uite cum facem autoexaminarea corectă a sânilor (noi am arătat pe niște mulaje foarte bine făcute de cei de la Roche):
Stăm în fața unei oglinzi, ne asigurăm că avem o lumina bună, ținem mâinile în șold ca să relaxăm musculatura, apoi le ridicăm pentru că verificăm nu doar glanda mamară, ci și partea de deasupra – zona de deasupra claviculei – și axila.
Apoi împărțim sânul în 5 cadrane imaginare:
Chenarul superior extern (partea de sus, spre exterior, aproape de axilă) Chenarul superior intern (partea de sus, spre centru, aproape de stern) Chenarul inferior extern (partea de jos, spre exterior) Chenarul inferior intern (partea de jos, spre centru) Zona centrală (mamelonul)
Palparea efectivă: folosim trei degete și le mișcăm în cercuri mici, cât să acoperim fiecare dintre cele 5 chenare. Apoi verificăm mamelonul: apăsăm foarte ușor pe el și vedem dacă sunt secreții neobișnuite sau dacă este retras sau împins în interiorul sânului și e un semnal clar că trebuie să mergem cât mai repede la medic.
La final, ne uităm și la aspectul sau textura pielii. Pielea îngroșată, cu mici gropițe sau denivelări (aspectul acela de coajă de portocală) e un alt semn să ne programăm la medicul ginecolog sau direct la ecografie sau mamografie.
Vreau să repet mesajul de mai sus (știu, știu, sunt pisăloagă): autoexaminarea nu înlocuiește ecografia sau mamografia și nu orice nodul înseamnă cancer. M-aș bucura să îmi scrieți că ați citit materialul și v-ați programat la controlul de rutină.
Laura a scris și ea un articol despre ideile cu care a rămas după întâlnirea cu Tily. Uite aici.
Iar aici ai link către toate episoadele podcastului E vremea mea (inclusiv cele din primul sezon).
Podcastul E vremea mea este realizat după un concept al Laurei, este produs de DeciSePoate și găzduit de Pacientul 2.0.
Gazde suntem eu și Laura Ivăncioiu.
Creative guru (regie, lumini, camere, montaj, generic) este Ivona Dorohoianu.
Producător este Lucian Ioniță.
Logo-ul a fost creat de Alexandra Ioana Radu.
Sponsori sunt Manhae – gamă de suplimente alimentare pentru femei, Alphega, DeLonghi, Roche și Regina Maria Rețeaua Privată de Sănătate.
1 Comment
Ce am învățat de la Tily Niculae
October 9, 2024 at 5:29 pm[…] Uite aici și ideile cu care a rămas Monica Rădulescu din discuția cu dr. Roxana Bohîlțea despr… […]