Menu
Sănătatea se învață

Mi-am criogenat ovocitele la 39 de ani. Testul de la care a pornit totul

Scriu articolul ăsta pentru femeia care e în fața unei decizii mari, dar nu are toate datele. Și pentru mine, cea de acum câteva luni, care credea că știe destule  până când a fost nevoită să ia o decizie care a cerut curaj (și cââât curaj): criogenarea ovocitelor. Abia atunci mi-am dat seama cât de puține știm, de fapt, despre fertilitatea noastră. Și că ajungem să căutăm informații (doar) când simțim că ne presează timpul.

În noiembrie mi-am făcut analiza AMH și mi se pare important să povestesc un pic mai mult despre ea pentru că sunt multe femei care nu știu care-i treaba cu testul ăsta. AMH vine de la hormonul anti-Müllerian și este o analiză de sânge care ajută medicii să estimeze rezerva noastră ovariană, adică numărul de ovule viabile pe care le mai avem pentru a putea rămâne însărcinate. Valoarea este exprimată în ng/ml și poate să varieze în funcție de vârstă, stil de viață și factori genetici.

Rezultatul a fost 3,5 ng/mL, o valoare foarte bună pentru cei 39 de ani pe care îi am. Numai că la ecografia transvaginală din decembrie realitatea de pe teren (ovarele mele) nu s-a potrivit cu ce arăta testul AMH făcut cu o lună înainte. Numărul de foliculi antrali era redus, deci fereastra fertilă părea mai îngustă decât credeam și știam eu.

Pe scurt despre foliculii antrali: ovarele noastre produc mai multe tipuri de foliculi, însă cei antrali sunt singurii care pot fi văzuți la ecografia transvaginală și evaluați în timp real pentru că sunt suficient de mari și pregătiți să înceapă maturarea ovulelor.

Am repetat testul la alte două laboratoare și m-am trezit cu trei rezultate diferite: 3,5 ng/mL la primul laborator, 0,97 ng/mL la al doilea laborator și 1,25 ng/mL la ultimul. O diferență mare între ele și toate corecte, tehnic vorbind.

Ce trebuie să știi despre AMH:

Metoda de testare contează. Laboratoarele pot folosi metode diferite. Cele mai frecvente:

  • prin chemiluminiscență
  • prin electrochemilumniscență (este preferată de clinicile de fertilitate)

AMH-ul nu se interpretează singur.
Trebuie corelat mereu cu o ecografie transvaginală care numără foliculii antrali 

Ce am învățat eu din asta:

Nu te baza pe un singur test când iei decizii mari legate de fertilitate

Întreabă mereu laboratorul ce metodă de testare folosește

Corelează AMH cu ecografia transvaginală

Dacă faci monitorizare, folosește aceeași metodă pentru consistență

Într-un articol viitor o să povestesc despre ce a urmat: unde am ales să îmi criogenez ovocitele, cum a fost tratamentul, cum au fost puncția și recuperarea și ce emoții am trăit (din plin).


No Comments

    Leave a Reply

    Sănătatea pe primul plan

    Descarca E-Book-ul


    *prin descărcarea eBook-ului, ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR.