La finalul lui 2025, Senatul a votat o inițiativă legislativă care prevede o zi liberă plătită pe lună pentru femeile diagnosticate cu endometrioză. Proiectul a fost inițiat de Partidul Oamenilor Tineri (POT). AUR și PSD au votat pentru, PNL a votat majoritar împotrivă, iar USR s-a abținut, invocând lipsa unor norme clare de aplicare. Urmează votul final la Camera Deputaților și abia aștept să văd ce se întâmplă pentru că știrea a circulat și s-au scris foarte multe articole. Este un pas legislativ care vine, totuși, după ani de ignorare.
Ideea este că endometrioza e o boală cât se poate de reală. Afectează una din zece femei aflate la vârstă reproductivă. Provoacă dureri pelvine intense, oboseală cronică, sângerări anormale, infertilitate, disconfort la ovulație, la contactul sexual sau în timpul sportului. În alte țări europene, există deja concedii menstruale plătite, nu doar pentru endometrioză. Uite exemplul Spaniei: toate femeile cu menstruația beneficiază deja de trei până la cinci zile de concediu medical plătit pe lună. În Portugalia, femeile cu endometrioză și adenomioză (afecțiune ginecologică asemănătoare cu endometrioza, dar diferită prin localizare) au dreptul la până la cinci zile de concediu lunar.
În România, abia începem să vorbim despre asta și să recunoaștem că durerea există și că nu e „doar în capul nostru”. Din păcate, endometrioza nu are încă statut de afecțiune cronică, nu are un registru național de pacienți, nu are o rețea publică de centre specializate și, de multe ori, nu are nici măcar un nume pus la timp pentru durerile pe care le îndură femeile ani la rând. Pentru că, din păcate, pentru multe dintre ele trece mult timp până să primească un diagnostic concret. Și trec prin dureri care apar încă de la primele menstruații, absențe de la școală, controale medicale cu diagnostic vagi, epuizare care nu mai poate fi ascunsă la locul de muncă, relații tensionate. Vorbim de ani întregi în care aceste femei au fost nevoite să își dovedească durerea și asta este revoltător. Să stai să explici, să justifici, să te temi că nu vei fi crezută.
Așa că am întrebat.
Am întrebat femei cu endometrioză cum se simte corpul lor, cum au ajuns la diagnostic, ce ar însemna o zi liberă pentru ele. Mai jos sunt fragmente din realitatea lor. Nu îmi puteam imagina cât de greu trebuie să le fie. Și eu am dureri mari în prima zi de menstruație și uneori iau preventiv ceva doar ca să nu ajung să nu mă mai pot ridica din pat, dar ce povestesc ele și felul în care au fost tratate de angajatori arată cât de departe suntem ca societate de ideea de empatie și respect pentru corpul femeii.
Andra G. spune că discuția despre o zi liberă atinge un subiect mult mai amplu:
„Cred cu toată sinceritatea că orice femeie ar merita o zi liberă în prima zi a ciclului menstrual, nu doar cele cu un diagnostic clar.” Andra spune că ani la rând a suferit în tăcere: „Durerea și disconfortul pot fi extrem de puternice chiar și fără o boală asociată, iar realitatea este că multe femei suferă în tăcere, fără să aibă neapărat un nume pe hârtie pentru ceea ce simt. Anii mei cu endometrioză au fost, pe scurt, ani de durere și nu doar fizică. A fost un proces lung până să înțeleg de unde vin simptomele, să pun cap la cap tot ce simțeam în corp și tot ce se întâmpla în sufletul meu. Endometrioza nu e doar o problemă medicală, e ceva ce îți atinge viața în toate colțurile ei: energia, starea emoțională, relațiile, modul în care funcționezi zi de zi. Să muncesc în zilele în care durerile erau insuportabile a fost, sincer, inuman. E greu să explic cu adevărat cum e să fii prezentă, coerentă, productivă, când corpul tău se simte ca și cum te trage în jos în fiecare secundă. De multe ori, am lucrat pentru că nu aveam alternativă, nu pentru că eram bine. Și cred că asta e realitatea multor femei, diagnosticate sau nu. O astfel de măsură, fie că se aplică doar femeilor cu endometrioză, fie că într-o zi se va extinde, ar însemna, în primul rând, recunoaștere. Ar însemna validarea unei experiențe care de obicei e invizibilă. Ar însemna un pic de spațiu pentru repaus, pentru grijă față de propriul corp, pentru respect. Și, poate cel mai important, ar însemna că nu suntem nevoite să suferim în tăcere ca să ne dovedim valoarea.”
Cătălina C. povestește cum, înainte de diagnostic, avea două zile pe lună în care era epuizată: „În cazul meu, până să realizez că aveam endometrioză (a fost foarte greu să primesc un diagnostic), aveam două zile pe lună în care eram epuizată fizic și nu mă puteam concentra. Din fericire, compania în care lucrez îmi permite să lucrez de acasă, dar aș fi preferat să dorm, să mă odihnesc decât să trag de mine să fiu atentă în întâlniri. Era un real efort.”
Camelia Șerban, de la asociația Persoanelor cu Endometrioză, atrage atenția asupra contextului legislativ: „Dacă procedura de obținere va fi simplă, impactul va fi real. Chiar și o singură zi poate însemna un răgaz necesar pentru femeile aflate în durere. ” Însă speră „ca această măsură să nu devină un impediment la angajare. Endometrioza este o boală cronică ce scade semnificativ calitatea vieții: femeile trăiesc cu dureri pelvine intense și recurente, stări de rău, oboseală accentuată, greață, tulburări digestive sau urinare. În unele cazuri, durerea este constantă și invalidantă, iar problemele de fertilitate adaugă o presiune suplimentară.”
Adela Băjan, care este și psiholog clinician specializat în endometrioză, mi-a povestit că trăiește cu acest diagnostic de 24 de ani. „Am trecut prin 5 operatii, 4 FIV și muuuulte legate de locul/locurile de muncă…Am fost chiar dată afară. Am pierdut o sarcină obținută prin FIV, iar angajatorul a zis că mint și m-a pus să semnez demisia spunând că el nu are nevoie de femei care au dureri la menstră sau care vor copii. La alte locuri de muncă spuneam că în prima și a doua zi de menstră nu sunt aptă de nimic, mi se spunea că sunt răsfățată și că nu sunt unica femeie ce are menstruație. De obicei, îmi luam concediu medical pentru că am lucrat 12 ani în domeniul farma și acolo nu puteai să stai jos. ” Despre proiectul de lege, spune clar: „este foarte util pentru noi cele cu endometrioză, dar este nevoie să fie foarte bine pus la punct pentru a nu permite angajatorului să fenteze. Trebuie să aibă norme de aplicare simple și să fie cât se poate de accesibil, fără prea multă birocrație. Femeile au nevoie să știe că sunt înțelese în această situație și nu sunt văzute ca și când se răsfață sau sunt sensibile. În plus, prin acest proiect de lege se va arăta faptul că endometrioza chiar există și face mult rău.”
Cătălina P. își amintește cât de greu era să își imagineze că o astfel de lege ar putea deveni realitate: „Endometrioză? Zi liberă?? Este un gând la care doar puteam visa în urmă cu 4 ani când am primit diagnosticul de endometrioză și totul era încă în incertitudine cu această patologie, deși era tot mai frecventă! Vine cu multă durere fizică, acea durere care uneori nu cedează la tratament și cu care trebuie să îți desfășori activitatea ca în orice alta zi, însă e clar că acele zile sunt diferite, nu poți fii la capacitatea maximă, ești obosită, irascibilă din cauza durerii și atunci pot aparea diverse probleme și chiar erori în funcție de locul de muncă. Pentru mine, în acest moment aceasta decizie este liniștitoare știind că aș putea avea această variantă, însă vorbesc din perspectiva unei paciente care a trecut prin operație și care acum reușește sa treaca cu bine peste zilele din perioada menstruatiei. Însă am auzit atâtea povești ale pacientelor cu endometrioză de-a lungul timpului că îmi pot imagina cum aceste zile ar aduce un real ajutor și sprijin pentru multe persoane. Îmi doresc să văd că sănătatea este un drept pe care cu toții îl merităm, iar în cazurile femeilor cu endometrioză această zi liberă la nevoie este, de fapt, o formă de respect, înțelegere și compasiune.”
Cristiana Todiresei a scris prima carte românească despre endometrioză. Se numește „Femei care suferă prea mult” și va avea lansarea în martie. Abia aștept să o citesc pentru că vorbește nu doar despre experiența ei, ci și despre ce măsuri concrete ar ajuta femeile care au acest diagnostic. Cristiana a avut dureri groaznice încă de la zece ani, de la prima menstruație. N-a fost crezută de medici. Nici de profesori. A fost nevoită să lucreze în ciuda durerii. Să învețe și să tacă în ciuda durerii.
„Am lipsit frecvent de la școală. În fiecare lună venea inevitabil momentul în care îl sunam pe tata, în pragul leșinului, să mă ia acasă cu mașina. La facultate a fost la fel, apoi, ani mai târziu, la joburile cu program de la nouă la cinci. Fiecare plan al meu depindea de ciclu, iar cel mai mare stres îl aveam înaintea examenelor: dacă îmi venea atunci, știam sigur că nu aș fi putut da tot ce pot. Endometrioza nu înseamnă „dureri mai mari la ciclu”. Este încadrată în top 20 cele mai dureroase afecțiuni din lume (cu dureri adesea mai intense decât cele din travaliu) și afectează întregul organism: poate bloca funcționarea unor organe vitale, duce în 50% dintre cazuri la infertilitate, provoacă dureri la ovulație și la contact intim, oboseală cronică, insomnii și o listă întreagă de simptome. Tot ce poți face este să încerci să ții boala sub control prin tratament hormonal pe bază de progesteron și dietă.
Ani la rând, în copilărie și adolescență, nu am fost crezută de profesori sau medici. Mi se spunea că exagerez, că sunt prea sensibilă, că „toate femeile au ciclu și nu fac așa”. Dar eu știam, undeva în adâncul meu, că nu este normal. După 20 de ani, am început să sângerez la jumătatea ciclului menstrual. Am ajuns la doi ginecologi diferiți. Ambii mi-au spus că este „de la stres”. Apoi au apărut durerile intense la ovulație, iar la 26 de ani, durerile din timpul contactului intim. Înainte de a începe tratamentul cu progesteron, aveam, în total, doar cinci zile fără dureri pe lună. Eram, practic, nefuncțională. Acum, fiind pe un tratament, am zile cu simptome similare menopauzei. Am aproape 27 de ani și dureri articulare.
Mă consider totuși norocoasă, fiindcă sunt jurnalistă freelancer și îmi pot organiza singură programul. Dacă am o zi în care durerea mă țintuiește în pat, pot să-mi iau liber fără să dau explicații. Dar majoritatea femeilor nu au acest privilegiu. Și, în mod real, nu pot munci ca o persoană sănătoasă.
Nu știu ce interese stau în spatele proiectului de lege care prevede o singură zi liberă plătită pe lună pentru femeile diagnosticate cu endometrioză. Mi se pare o măsură pur simbolică, fără impact real. Mai ales într-o țară în care alte legi importante nu sunt respectate, cum se întâmplă cu dreptul la avort sau cu interdicția fumatului în spații publice. O astfel de lege ar putea deveni utilă doar dacă ar prevedea până la cinci zile pe lună, măcar cât să acopere perioada menstruală.”
Cartea ei vine cu o listă de măsuri reale care ar putea ajuta femeile cu endometrioză: recunoașterea oficială a endometriozei ca boală cronică, cu toate implicațiile legale, administrative și financiare care decurg de aici; crearea unui registru național de pacienți, care să ofere date reale despre prevalență; formarea specialiștilor în endometrioză în universitățile de medicină și prin programe de educație medicală continuă; deschiderea unor centre publice de diagnostic și tratament, multidisciplinare, în toate regiunile țării; introducerea educației despre sănătatea menstruală în școli, pentru a combate normalizarea durerii și a facilita diagnosticarea precoce; campanii naționale de informare, susținute de Ministerul Sănătății, în colaborare cu societatea civilă și experți medicali; rambursarea tratamentelor, investigațiilor și intervențiilor chirurgicale prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Mărturiile lor nu sunt excepții. Sunt realități repetate, în mii de corpuri, în mii de dimineți, în mii de locuri de muncă. Poate că o zi liberă nu schimbă tot. Dar spune, pentru prima oară, că nu trebuie să demonstrăm că durerea este reală. Că merităm să fim crezute și că merităm să fim bine.
Dacă și tu ai fost diagnosticată cu endometrioză, poate că știi cât de mult înseamnă să nu mai suferi în tăcere. Iar dacă simți să împărtășești povestea ta, chiar și sub anonimat, îmi poți scrie pe contact@monicaradulescu.eu.
No Comments