Menu
Sănătatea se învață

Cu ce idei am rămas din episodul 9 din podcastul „e vremea mea”

În episodul 9 din podcastul „e vremea mea”, eu și Laura Ivăncioiu le-am avut invitate pe Sonia Argint și Oana Nicolau, psihoterapeut și psihosexolog.

Discuția integrală este pe Pacientul 2.0, cel mai mare canal de sănătate din România. Mai jos aveți video-ul, iar sub el sunt câteva idei principale cu care eu am rămas după discuția cu Oana Nicolau.

Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât sexul este mai bun dacă avem grijă de viața sexuală pe parcursul anilor din tinerețe.

Este bine să ne pregătim din timp pentru menopauză. Fizic și psihic și ne informăm și partenerii despre asta.

Vizita la medic este bine să fie făcută împreună cu partenerul ca să înțeleagă și el ce se întâmplă cu noi.

Nu avem foarte multă educație în ceea ce privește psihoterapia. Psihoterapeuții sunt specializați pe diferite domenii și este bine să mergem la cel care are experiență pe partea aceasta de cuplu și sex, acolo unde sunt provocări.

Reconectarea cu partenerul – timp de calitate, discuții mai profunde mai mult despre ceea ce simțim și mai puțin despre rutina vieții de zi cu zi.  

Multe femei experiementează teamă în perioada menopauzei și au nevoie să simtă că este cineva alături de ele și le ascultă. Din nou – relația cu partenerul este importantă.

Menopauza înseamnă și uscăciune vaginală și scăderea libidoului – s-ar putea ca femeia să nu mai dorească să facă sex. Cuplul poate apela la diverse instrumente, lucruri noi în relația lor. „Poate când eram mai tineri, ne era jenă. Poate că este momentul să vorbim despre fanteziile pe care le avem. Poate că este momentul să încercăm niște poziții noi.

Uscăciune vaginală – hai să vedem ce putem introduce în planul sex noastre. De exemplu, lubrifiant. Cu cât vaginul este mai umed, cu atât sexul va fi mai bun. Avem o mulțime de variante de lubrifianți.

În această etapă putem introduce jucăriile sexuale. Poate aducem această noutate în cuplul nostru.”

Cu ce se mai confruntă femeile? Încep să se simtă mai puțin feminine. Asta le afectează pe ele, dar afectează și cuplul. Ce recomandă Oana este să se ducă către ele. Cum?Să fie mai atente la ele, la nevoile pe care le au și să înceapă să facă lucrurile care le ajută să fie feminine în continuare: sport, alimentație sănătoasă, suplimente de care corpul are nevoie, odihna – femeile aflate la menopauză au nevoie de mai multă odihnă. De asta i se spune menopauză – nu înseamnă că ne putem viața pe pauză, ci este bine să ne luăm niște pauze mai lungi în care să ne conectăm cu noi și să fim mai atente la noi și la ceea ce ne spune corpul.

Sportul ajută – dar în perioada menopauzei avem nevoie de alt fel de sport – yoga, pilates.

„Masturbarea este ca o păcăleală pe care o dăm corpului nostru. Orgasmul vine cu o stare de bine. Este un soi de păcăleală, dar cu un rezultat concret.” „Recomand în special femeilor care nu au reușit să se cunoască ca ființe sexuale. Despre noi, despre ce plăcere ne poate oferi corpul nostru pentru ca mai apoi să ducem aceste informații în cadrul cuplului.

Masturbarea nu ne prostește, nu ne orbește, nu ne tâmpește dacă este practicată în mod sănătos. Dacă practicăm de 20 de ori pe zi nu este în regulă și trebuie să mergem la terapeut specializat pe zona de psihosexologie.”

Ce înseamnă ființă sexuală? Să îți iei răgazul să te explorezi. Un exercițiu pe care îl recomandă Oana: „să ne uităm în oglindă la vulva noastră. Cum arată, suntem diferite și vulvele arată în mod diferit și e important să facem asta pentru a ne accepta și pentru a ne acomoda noi cu noi însene. Ca atunci când suntem în pat cu partenerul să îi transmitem această acceptare a propriei ființe.”

Mai bine mai puțin sex decât mult și prost.

Intimitatea nu se confundă cu sexul. Sexul face parte din intimitate, dar nu este vorba numai despre asta.

Podcastul „E vremea mea” este produs de DeciSePoate după un concept al Laurei Ivăncioiu și găzduit de Pacientul 2.0.
Gazde: eu și Laura 
Creative guru (regie, lumini, camere, montaj, generic) este Ivona Dorohoianu.
De sunet, timpi de producție și bani are grijă Lucian Ioniță.
Logo-ul a fost creat de Alexandra Ioana Radu.
Sponsori sunt Good Days Therapy, Freshful, Dux MD Pharma Solutions și Regina Maria.

No Comments

    Leave a Reply

    Sănătatea pe primul plan

    Descarca E-Book-ul


    *prin descărcarea eBook-ului, ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR.