Weekendul trecut am fost cu o caravană de testări medicale gratuite la Herculane, la mine acasă, și m-am întors de acolo cu mai multe gânduri decât mă așteptam.
Cum a pornit totul? Aparent, chiar simplu. De la un story al lui Mihai Ranete, medic radiolog și imagistică medicală. Eu mă știu cu Mihai de vreo opt ani, de când am filmat pentru Digi, iar între timp el a fondat caravana medicală Sanovan. Postase pe Instagram o hartă cu județele în care urmează să ajungă cu consultațiile gratuite și, aproape fără să mă gândesc prea mult, l-am întrebat când ajunge și la Herculane.
De acolo, lucrurile s-au legat repede. L-am pus în legătură cu oamenii din Herculane și o lună mai târziu eram deja în vanul lor în drum spre casă, împreună cu proiectul meu, MIA Ambasadoare de prevenție (am scris aici despre proiect).
Au fost două zile maraton. Eu am stat mult lângă medici și cred că asta a fost una dintre cele mai valoroase experiențe din tot weekendul pentru că i-am văzut în ritmul lor real, exact așa cum sunt ei în relația directă cu oamenii. Au consultat și au explicat pe înțelesul celor 80 de oameni care au trecut pe acolo.
Am încercat să ajut și eu cât am putut și m-am trezit făcând EKG-uri aproape continuu. Cred că am ajuns la vreo 60 și i-am făcut inclusiv tatălui meu :).
Am stat mai mult în cabinetul medicilor pneumolog și cardiolog, Traian și Toma, dar am trecut și prin cel în care făcea Mihai ecografiile, cât să mai prind câte un cadru sau o poveste (vezi aici reelul de pe instagram).
Pentru mine a fost exact genul acela de context în care îmi dau seama cât de mult îmi place ceea ce fac, de a fi acolo, între oameni. Cei mai mulți mă știau de când eram mică și mă bucur că am reușit să povestesc cu unii dintre ei despre sănătate și teamă și amânare. Și, sincer, m-a durut să văd asta. Suntem încă departe de prevenție, de acel punct în care mersul la medic devine ceva firesc, nu ceva amânat până în ultimul moment.
Pe drumul înapoi spre București m-am gândit mult la toate astea și la cât de multe nevoi există și la cât de clar e că e nevoie de mai mult decât astfel de momente punctuale, de continuitate, de reveniri, de prezență constantă în comunități ca asta, pentru că două zile sunt importante, dar nu sunt suficiente.
Și, în același timp, m-am gândit cât de mult îmi doresc să continui în direcția asta, pentru că simt că e jurnalismul pe care îmi place să-l fac poate nu în TV, așa cum credeam înainte să îmi dau demisia, dar cu siguranță mai aproape de oameni, mai aproape de realitate și de lucrurile care contează cu adevărat pentru ei.
Mă bucur că, măcar puțin, am contribuit și eu la tot ce s-a întâmplat acolo și că poate oamenii au rămas cu mai mult curaj de a reveni la medic, cu mai puțină teamă și, poate, cu un prim pas făcut spre a nu mai amâna.
Și, poate, dincolo de tot ce a fost weekendul ăsta, mi-a rămas și gândul că avem șansa să facem lucrurile puțin diferit de cum au făcut-o bunicile și mamele noastre. Și nu mă refer aici la a ne compara cu generațiile de dinaintea noastră. Mai degrabă la a le înțelege contextul, lipsurile și felul în care au învățat să ducă totul fără să se pună pe ele pe primul loc.
Sunt recunoscătoare pentru așa experiență! Mulțumesc, Mihai și Raluca!
Mulțumiri din inimă și primăriei din oraș, asistentelor și medicilor de familie de acolo pentru deschidere și implicare.
No Comments