Menu
Sănătatea se învață

Dr. Daciana Toma, medic de familie: „Până nu de mult, se credea că bărbații sunt doar purtători de HPV. Ultimele date arată că și ei pot face cancer.”

HPV este una dintre cele mai răspândite infecții cu transmitere sexuală și sunt tulpini care pot duce la cancer de col uterin. Acest tip de cancer mi-a luat una dintre cele mai bune prietene ale mele și, de când a plecat, am început să comunic tot mai mult în zona asta de sănătatea femeii. Vreau să afle cât mai multe despre această boală, despre vaccinare și despre cât de important este să mergem la medicul ginecolog.

Exact asta a fost tema ultimului episod din acest sezon al podcastului „e vremea mea”. Doamna doctor Daciana Toma a venit în studio și am întors subiectul pe toate părțile. În prima jumătate a podcastului, Laura povestește cu Elvira Deatcu. Este o discuție care pe mine m-a atins foarte tare. Îmi plăcea Elvira înainte să o cunosc. Acum îmi place și mai mult.

Dacă nu ai văzut acest episod, uite link mai jos.

Iar aici sunt câteva mesaje cu care am rămas eu după discuția cu doamna doctor.                   

Virusul HPV este un virus absolut perfid. Reușește să păcălească organismul.

Sunt peste 200 de tulpini, dintre care 100 la om. Doar o parte din ele au un risc crescut de a face leziuni care duc la cancer. Mai exact, 16, 18, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 56, 58, 59, 66, 68. 16 și 18 sunt responsabile cel mai adesea de apariția cancerului de col.

Infectarea cu HPV nu dă simptome.

Poți să ai virusul și să nu ai nicio modificare în testul Papanicolau. De aceea, este importantă genotiparea HPV, care este recomandată măcar o dată la 5 ani.

Până nu de mult, se credea că bărbații sunt doar purtători. Ultimele date arată că și bărbații pot face cancer – cancer penian, anal, orofaringian.

Din momentul infectării până se declanșează cancerul durează ani de zile.

În acest moment, nu există un tratament specific împotriva virusului. Ce putem face este să creștem imunitatea, dacă am descoperit vreuna dintre tulpini.

Unele tulpini pot da veruci genitale.

Prevenția se face prin vaccinare anti HPV.

Nu te poți îmbolnăvi de la vaccin. Nu conține virus viu. Are niște componente care stimulează generarea de anticorpi.

La noi în țară, recomandarea de vaccinare este până la 45 de ani. Până acolo este decontarea.

Fetele și băieții cu vârste între 11 și 19 ani fără o zi ar trebui să se vaccineze. Este important ca vaccinul să fie făcut înainte de începerea vieții sexuale.

Dacă te-ai infectat cu o tulpină, e important să te vaccinezi ca să nu te infectezi cu altele.

Sunt trei doze de vaccin. Medicul de familie îți dă rețeta, cumperi vaccinul și te întorci pentru administrare – ideal în aceeași zi

Cu ce idei a rămas Laura după acest episod, vezi aici. Iar pe acest link poți să alegi să te uiți la oricare dintre episoadele anterioare. Chiar și din primul sezon. Mulțumim și sperăm tare mult să fie de folos.

Podcastul E vremea mea este realizat după un concept al Laurei, este produs de DeciSePoate și găzduit de Pacientul 2.0.
Gazde suntem eu și Laura Ivăncioiu.
Creative guru (regie, lumini, camere, montaj, generic) este Ivona Dorohoianu.
Producător este Lucian Ioniță.
Logo-ul a fost creat de Alexandra Ioana Radu.
Sponsori sunt Manhae – gamă de suplimente alimentare pentru femei, Alphega, DeLonghi, Regina Maria Rețeaua Privată de Sănătate, Roche, MSD, Genekor.

No Comments

    Leave a Reply

    Sănătatea pe primul plan

    Descarca E-Book-ul


    *prin descărcarea eBook-ului, ești de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform GDPR.