Manolita. Cu chiu, cu vai, după mulți ani, am reușit s-o numesc așa și nu doamna dirigintă sau doamna Manolita. Toți foștii elevi îi spun pe nume și asta spune multe despre legătura pe care a reușit să o creeze cu fiecare dintre noi.
Eu îi sunt recunoscătoare pentru multe și în mod special pentru faptul că datorită ei am înțeles din timp cât de important este controlul ginecologic anual. Un subiect care, din păcate, nu este abordat suficient de des. Pentru că este (încă) tabu. La fel ca educația sexuală, iar lipsa informării corecte se vede în cel mai mare număr de mame minore din UE, în numărul mare de avorturi și în frecvența bolilor cu transmitere sexuală la tineri.
Eu am mers pentru prima dată la ginecolog la 16 ani. Îmi amintesc perfect. Era într-o duminică seară de iarnă. Pe vremea aia, nu aveam telefon mobil (cred că abia în clasa a 10-a am primit unul). Am coborât în fața blocului la un telefon public (cu cartelă). Am sunat-o pe Manolita* să îi spun că luni nu voi merge la școală pentru că mă doare burta și vreau să ajung la un medic. Mi-a zis să o aștept acolo, vine să mă ia și mă duce la ginecologul ei. Doctorul era în concediu și a venit special pentru mine. În noaptea aia am rămas în spital. Aveam un chist pe unul dintre ovare – de aici durerea de burtă – și mi-a recomandat un tratament pentru următoarele 6 luni.
De atunci și până astăzi, în fiecare an, nu ratez controlul ginecologic.
Mulțumesc tare mult, Manolita, că ai pus cărămida asta.
La mulți ani!
Cu recunoștință,
Monica
Ps: poza e de la nunta noastră. Nu a lipsit de la niciun eveniment important din viața mea.
*eu am făcut liceul în Timișoara și o sunam de fiecare dată când lipseam de la școală.
No Comments