În privința pielii, convingerile mele sunt aceleași de câțiva ani buni: nu mă culc niciodată machiată, cred într-o demachiere serioasă seara și dimineața, nu ies din casă fără crema de protecție solară și nu pun niciun produs pe piele dacă nu documentez foarte, foarte bine înainte ce e cu el. Daaar… de curând era cât pe ce să cad în capcana unor cosmetice mult promovate de câteva persoane publice și să cumpăr fără a citi prea multe despre ele (vă rog, nu faceți ca mine). Dar nu despre asta vreau să vorbesc, pentru că s-a tot scris, ci despre cum să alegem (cu cap) produsele potrivite tenului nostru. Cu argumente clare de la medicul dermatolog Viviana Iordache.
Tenul dă tonul
În primul rând, înainte de a cumpăra orice produs cosmetic, este bine să știi că tenul dă tonul. Adică trebuie să îngrijești pielea în funcție de nevoile ei. „Te gândești dacă ai vreo nevoie specială, dacă pielea ta are vreo problemă, dacă ai acnee sau cuperoză, dacă ai o piele deshidratată doar pe anumite porțiuni, dacă ai cearcăne sau dacă ești pe anumite tratamente. De exemplu, uneori, în acnee, se recomandă tratamente medicale, agresive și atunci produsul cosmetic trebuie să fie unul care să taie din agresiunea tratamentului medical.”, spune dr. Viviana Iordache.
Produsele de îngrijire a pielii se aleg în funcție de anotimp
Pe principiul vara nu-i ca iarna, nu putem folosi aceleași produse de înrgijire tot anul. „Acum, că a venit caldura, fața transpiră mai ușor și produsele trebuie să fie mai hidratante, mai ușoare. Iarna, în schimb, avem nevoie de produse mai dense.” , spune dermatologul. În plus, să nu uităm de protecția solară, care este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru pielea noastră dacă vrem să o menținem tânără și sănătoasă. Eu, de exemplu, nu ies nici până la magazin fără crema cu factor de protecție 50+. Un lucru pe care l-am aflat și eu în urmă cu câțiva ani și poate vă este și vouă de folos: produsul trebuie să protejeze nu doar de radiații UVA, ci și UVB (o să revin cu un articol pe diferența dintre ele) și asta trebuie să scrie pe etichetă. Neapărat să citiți cu atenție pentru că este posibil ca pe fața produsului să fie trecut că are un factor de protecție 50+, iar dacă îl întoarceți să vedeți că, de fapt, nu protejează și de radiațiile UVA, care sunt responsabile pentru apariția cancerului de piele.
Vârsta nu este criteriu de alegere a produselor de îngrijire a pielii
Nu mai folosiți produse care se adresează unui anumite vârste. Vârsta din buletin nu este un criteriu pentru alegerea cosmeticelor. Viviana Iordache, dermatolog: „Unele persoane cu piele deshidratată au nevoie de o cremă mai densă pe cutia căreia poate să scrie că e pentru 40+. Apoi mai sunt persoanele mature care au probleme hormonale și, chiar dacă au peste 40 de ani, nu pot folosi produse ca pentru o persoană de 40 de ani pentru că se trezesc că riscă să își agraveze acneea. Mai sunt apoi persoanele tinere care au o problemă hormonală și, chiar dacă ele au 25 de ani, este posibil să aibă nevoie de creme ca pentru persoanele mai mature.”
Termenul de garanție
Termenul de garanție este un alt criteriu de alegere a produselor de îngrijire a pielii. „În momentul în care te uiți la o cremă pe care scrie că ține doi ani trebuie să știi că ea te ține doi ani înainte să o deschizi. Ea e considerată doi ani la întuneric și la temperatură de până la 25 de grade. Orice temperatură prea mare sau prea mică determină distrugerea mai rapidă a cremei și ea nu mai este valabilă doi ani dacă ai ținut-o în geam, în baie sau ai purtat-o în geanta de plajă. ” (Viviana iordache)
Prețul nu reflectă calitatea produsului
Prețul nu reflectă calitatea produsului. O cremă foarte scumpă nu este neapărat mai eficientă decât una cu preț mediu. Totuși, ar trebuie să ne punem semne de întrebare la produsele ieftine: ce ingrediente au, cât ar fi adaosul farmaciei, cât ar costa ambalajul, eticheta și apoi să îți răspunzi singură dacă merită sau nu să cumperi acel produs.
Viviana Iordache: „În general, marele beneficiu al progresului în producția de creme constă nu numai în concentrația substanțelor active, ci și în felul în care ele sunt transportate din piele. Asta este, de fapt, scump. Nu e scumpă neapărat o cremă cu 20 % vitamina C și nu e mai eficientă decât o cremă cu 4% vitamina C, dar care este transportată nanozomal. Deci ce te interesează pe tine este să treacă de bariera asta cutanată și de toate porțile pe care le pune pielea în a proteja structurile interne ale organismului. ”
Dacă încă nu ești lămurită, cred că cel mai bine ar fi să apelezi la un dermatolog, care să te ajute să iei cele mai bune decizii pentru pielea ta. Unele clinici lucrează cu casa de asigurări și poți merge cu biletul de trimitere. Iar
„dacă nu vrei să mergi la dermatolog și să dai bani pe consultații, alege măcar produse preferabil din farmacie sau dermato-cosmetice pentru că atunci măcar ai garanția că ceea ce scrie pe cutie exact asta conține. Sunt produse confirmate. Sunt produse folosite de peste 10 ani. Nu sunt noutăți în piață și se vând cu milioanele de bucăți.”
sursă foto: unsplash.com
No Comments