Incontinența urinară este o problemă frecventă, dar prea puțin discutată, care afectează multe femei, indiferent de vârstă. Deși poate fi un subiect rușinos pentru unele persoane, este important de știut că există soluții eficiente pentru a îmbunătăți calitatea vieții. Multe femei amână să meargă la medic din rușine sau din convingerea că este o parte „normală” a îmbătrânirii, însă incontinența urinară nu trebuie ignorată. Ea poate avea mai multe cauze și despre asta am vorbit într-unul dintre episoadele podcastului „e vremea mea” cu doamna doctor Diana Gheorghiu, medic ginecolog. În prima parte, invitata Laurei este actrița Andreea Grămoșteanu. Este savuroasă discuția lor.
Dacă nu ai văzut acest episod, uite link mai jos.
Iar aici sunt câteva mesaje cu care am rămas eu după discuția cu doamna doctor.
Nașterea vaginală, supraponderabilitatea și obezitatea sunt factorii care pot face musculatura perineală să cedeze. La fel, bolile cronice, tusea și fumatul.
Incontinența urinară nu este o boală, ci un simptom care poate fi tratat. Cu cât te adresezi medicului mai devreme, cu atât mai bine.
„Ne confruntăm cu prezentarea pacientei când ea nu mai poate, când refuză să iasă în public și e deja prea grav. În unele situații, pacienta poate să ajungă și la depresie.”
Foarte puține femei vorbesc deschis despre incontinența urinară.
Ea poate fi simțită și în timpul contactului sexual. Este important ca femeile să vorbească deschis cu partenerii lor și să meargă cât mai repede la medic.
Exercițiile Kegel sunt importante, dar mai important este să știi să le faci.
Unele alimente cresc episoadele de incontinență urinară. Limitează consumul de ceai, cafea și alcool.
Cu ce idei a rămas Laura după acest episod, vezi aici. Iar pe acest link poți să alegi să te uiți la oricare dintre episoadele anterioare. Chiar și din primul sezon. Mulțumim și sperăm tare mult să fie de folos.
Podcastul E vremea mea este realizat după un concept al Laurei, este produs de DeciSePoate și găzduit de Pacientul 2.0.
Gazde suntem eu și Laura Ivăncioiu.
Creative guru (regie, lumini, camere, montaj, generic) este Ivona Dorohoianu.
Producător este Lucian Ioniță.
Logo-ul a fost creat de Alexandra Ioana Radu.
Sponsori sunt Manhae – gamă de suplimente alimentare pentru femei, Alphega, DeLonghi, Regina Maria Rețeaua Privată de Sănătate, Roche, MSD, Genekor.
No Comments