Pandemia ne-a remodelat relațiile pe care le aveam cu oamenii. Ne-a forțat să trăim mai aproape de unii și mai departe de alții. Ne-a cernut unele prietenii și ne-a adus, în schimb, altele. Dacă e să tragem linie și să facem un bilanț, cumva, în tot haosul și toată criza asta, inclusiv emoțională, a adus și ceva bun: ne-a pus față în față pe noi cu noi și pe noi cu relațiile noastre.
M-am bucurat mult atunci când Raluca Anton, psihoterapeut, și-a găsit timp să povestim despre asta aici. Este un interviu cu care eu mi-aș începe fiecare dimineață.
Materialul este mai jos și m-aș bucura să îl ascultați (iertați problema tehnică cu sunetul). 
Dacă nu, am lăsat scriptul mai jos.
Să ne fie de folos!
Raluca, a trecut aproape un an de pandemie. Ce s-a întâmplat cu noi din punct de vedere psihologic?
Într-adevăr, ceea ce s-a întâmplat din punct de vedere social, ne-a dat cumva peste cap sistemul și felul în care știam că funcționează lucrurile. Noi știm că un element esențial în tot ceea ce înseamnă sănătatea emoțională este reprezentat de relație. Relație înseamnă în primul rând nevoia de atingere, de a fi aproape de cineva, lucru care a lipsit anul acesta. Aș vrea să mai punctez aici un lucru, apropo de ce s-a întâmplat în mintea noastră. A fost un an atât de diferit, cu lucruri atât de noi, încât chiar dacă declarativ spunem că nu am simțit stres, sunt ferm convinsă că fiecare dintre noi a avut momente în care a simțit într-o formă sau alta frică sau anxietate. Ce știm noi despre momentele în care trecem prin situații stresante? Știm că mintea noastră eliberează diverși neurotransmițători. Unul dintre ei se numește oxitocină și acest hormon este un hormon social. Practic, în momentul în care trecem prin situații dificile, creierul ce zice: du-te și caută oameni cu care să fii alături pentru că mintea a învățat că în comunitate supraviețuiește și se vindecă. Ori noi ce am avut anul acesta? Un nivel ridicat de stres, dar cu incapacitatea de a găsi, așa cum știa mintea până acum, conectare și apropiere în comunitate. Sigur că asta a venit și a afectat felul în care mintea noastră procesa relațiile și sigur că a venit cu o creștere a nevoii de a ne simți unii cu ceilalți, de a simți că suntem împreună. De asta, de multe ori, se și încalcă regulile sociale pentru că acolo e o nevoie acută și oamenii nu țin cont de o teorie, mai ales dacă nu au trecut prin virus.
În perioada asta, s-au cernut prietenii, nu? Au fost certuri cu prietenii, cu familia, unii au ignorat regulile tocmai din nevoia asta de a fi cu oameni.
De cele mai multe ori, situațiile de criză vin și aliniază valorile. Sigur că în astfel de momente se cern relații, se cern prietenii pentru că ne dăm seama că în contexte de criză nu împărtășim aceleași principii de viață. Nu împărtășim aceleași valori atunci când vine vorba de grija unii față de ceilalți sau când vine vorba de respectul pe care îl acordăm oamenilor din jurul nostru sau normelor, șamd. În astfel de contexte, de multe ori apar discuții în contradictoriu. Ca în orice alt context, mai întâi apare un fight mode, o luptă, după care acolo începem să luăm decizii: putem să mai rămânem cu relațiile astea sau nu? M-au influențat în vreun fel sau nu? Îmi doresc să păstrăm legătura sau nu? Categoric, în momente de criză, mintea face asta: cerne, ia decizii, pentru că sunt puse la perete valorile pe care noi le avem.
E de rău sau de bine că se termină prieteniile?
Nu. E un proces natural în momente de criză. Știi, cum se și zice de foarte multe ori: abia în momentele dificile ne dăm seama care sunt valorile noastre sau care sunt dorințele pe care le avem pe termen lung și așa este. Vedem asta și în psihologie. Oamenii aleg să vindece lucruri sau să schimbe lucruri în momentul în care trec prin situație dificile. Eu cred că până la urmă e un proces natural. Nu e bun sau rău.
Te întrebasem asta pentru că s-a întâmplat să am discuții în contradictoriu legate de purtatul măștii.
Da. E multă lume care zice: ce e prostia asta? Oricum toți ne vom îmbolnăvi la un moment dat. Eu cred că asta ține foarte mult de educația noastră atunci când vine vorba de responsabilitate socială. Asta cred că este ceea ce noi mai avem încă mult de învățat: nu trăim în comunitatea asta numai noi și doar regulile noastre sunt importante, ci atunci când vorbim despre comunitate, ne gândim că există niște principii pe care ar fi important să le respectăm cu toții. E un exercițiu pe care sper să îl fi avut mai mult în ultimul an, acesta de responsabilitate socială. S-au cernut prietenii și relații și au fost discuții exact ca în ceea ce privește orice eveniment esențial.
Atunci ce facem? Avem discuții în contradictoriu cu părinții, da? Și nu putem renunța la ei. 🙂
Au fost discuții chiar la început. Noi știm, de exemplu, și în Italia cum s-au întâmplat lucrurile, că cei mai în vârstă ignorau toată povestea. Ce am observat că funcționează foarte bine în perioada asta este să nu merg să îi spun: ar trebui să porți mască, nu e corect că faci lucrurile astea sau ar trebui să respecți regulile. E clar că, în momentul în care merg cu astfel de atitudine, voi primi la schimb o atitudine similară. E bine să spun: pentru mine e foarte important să se întâmple lucrul ăsta sau: mama, pentru mine e important să te știu sănătoasă, nu am nevoie de mai mult decât să știu că voi sunteți bine. Dacă voi sunteți bine, și eu sunt bine. Eu sunt foarte stresată atunci când văd că nu purtați mască. Pe mine mă supără foarte tare lucrul ăsta. Mă îngrijoreaz. Mintea mea încontinuu se gândește la voi că ați putea să pățiți ceva. E nevoia mea să vă știu bine. Chiar dacă înțeleg că voi nu credeți sau poate că pentru voi nu e atât de important. Asta înseamnă că e esențial să învățăm să vorbim la persoana întâi.
Spuneam mai devreme că s-au cernut prieteniile, am citit că a crescut rata divorțurilor, a violenței în familie. Poate ar fi cazul să acordăm mai multă atenție sănătății mintale și să nu mai fie considerate un tabu?
Ce bine ar fi să se întâmple. Până la urmă, sănătatea mintală este compusă din mai multe lucruri: din sănătatea relațiilor noastre, sănătatea emoțiilor noastre, sănătatea comportamentelor noastre. Toate aceste lucruri sunt incluse în tot ce înseamnă sănătate mintală. Atunci când spunem sănătate mintală, ne ducem cu gândul la ceva ce este dincolo de competențele unui psiholog și vorbim aici despre psihiatrie. Ne imaginăm acei oameni care cine știe prin câte lucruri trec și sunt închiși pe cine știe unde. Pe de altă parte, sănătatea mintală ține, de fapt, de o igienă mentală. Exact așa cum învățăm să ne spălăm pe dinți și cum învățăm să ne îngrijim corpul, îmi este foarte greu să înțeleg de ce ne este atât de dificil să ne îngrijim creierul, care este și el un organ. Și gândurile noastre, emoțiile noastre, experiențele noastre sunt toate stocate acolo. Exact așa cum îmi îngrijesc stomacul sau cum fac control la inimă sau când simt că mă doare ceva și merg să mă consult, emoțiile și sănătatea noastră mintală vin din creier, iar creierul este un organ care are nevoie să fie îngrijit ca oricare altul. Ce vedem acum este rezultatul faptului că de-a lungul timpului nu am lucrat și avem nevoie să lucrăm la sănătatea mintală. Cred că este important să ne asumăm mulți dintre noi ideea asta de a vorbi ce înseamnă psihologia, ce înseamnă emoția, ce înseamnă comportamentul, ce înseamnă relația sănătoasă. Este la fel ca atunci când îți măsori colesterolul. 🙂
Așa este. Și tu faci o treabă bună în online. Și sunt din ce în ce mai mulți psihologi, psihoterapeuți care vorbesc despre faptul că este în regulă să mergi la terapie, este ok să recunoști că ai o problemă.
Nu avem cum să știm toate lucrurile astea. Apoi, trebuie să ne uităm la faptul că este atât de accelerată evoluția în ultimii ani încât nu ne putem aștepta ca deciziile, procesele mentale care funcționau în urmă cu 20-30-40 de ani să funcționeze și azi. Numai dacă luăm, de exemplu, piața muncii. În urmă cu 30 de ani, știai că termini o școală, intri la un loc de muncă și cel mai probabil acolo rămâi toată viața. Cât de ridicată era predictibilitatea. Știai ce urma să se întâmple. Acum avem studii care ne spun că peste 10 ani nu știu cât la sută din joburile care există azi s-ar putea să nu mai existe. Noi trebuie să învățăm adaptabilitate și flexibilitate mentală. Nu ne putem aștepta ca mecanismele învățate de noi de la părinții noștri să fie întru totul eficiente în timpurile în care noi trăim.
Aș vrea să te rog să ne dai câteva sfaturi de cum am putea să ne păstrăm relațiile în perioada următoare și cum să rămânem conectați, dar distanțați fizic. Nu știm cât va mai dura pandemia, nu mai avem răbdare să stăm în casă, ne e dor, vrem să îmbrățișăm toți oamenii, dar știm că nu putem face încă asta. Atunci ce putem face astfel încât să ne păstrăm mintea sănătoasă?
În primul rând, aș porni de la ideea pe care mi-ar plăcea să o aibă fiecare dintre noi: că reacțiile pe care celălalt le are, categoric au sens sau sunt de înțeles dacă am sta să ascultăm povestea lui. Aș vrea să dau aici un mic exemplu. Chiar la începutul pandemiei, un lucru chiar și atunci când discutam de ce unii cred în virus, alții nu ori de ce unii poartă mască, alții nu, oamenii au dreptul, chiar dacă din perspectiva socială este corect sau incorect, au dreptul să reacționeze cum consideră ei că este corect să reacționeze în situația respectivă. Decizia pe care fiecare om o ia are sens raportat la propria viață. Un lucru pe care l-aș învăța raportat la relațiile cu ceilalți este să învăț să nu pun din prima o etichetă și să spun: ce neghiob, cum poți să gândești în felul ăsta? Ne vine foarte ușor să punem etichete. Să mă dau un pas în spate și să zic: faptul că omul ăsta face altfel decât vreau eu nu spune decât că omul ăsta face altfel decât vreau eu. Nu spune mai mult decât atât. Să învățăm să acceptăm perspectivele diferite, să îmi dau voie să accept că unii oameni aleg să gândească diferit decât gândesc eu. Un alt lucru pe care pot să îl fac legat de relațiile apropiate este să mă asigur că le păstrez în continuare pentru că, de multe ori, intrăm așa într-o buclă și într-o bulă și uităm să ne sunăm unii pe alții sau să ne căutăm unii pe alții pentru că ni se întâmplă atâtea lucruri, pentru că mintea noastră trebuie să proceseze atâtea lucruri. Am încurajat oamenii să ia legătura cu oamenii din jurul lor. Am văzut în perioada aceasta niște procese de vindecare relațională la unii oameni pentru că au avut curajul să scrie surorii cu care nu a vorbit de 15 ani, că au luat legătura cu tatăl meu cu care nu au vorbit de ani de zile. Cred că e un moment în care e important să ne dăm voie să facem lucrul ăsta. Să ne dăm voie să reluăm relații pe care le-am întrerupt la un moment dat și asta vine la pachet cu a învăța să întreținem relațiile. Noi luăm relațiile de-a gata. Nu. Relațiile sunt o entitate vie. Orice relație necesită exact ca un copil grijă, atenție, resurse. Este un alt mecanism pe care trebuie să îl învăț în această perioadă. Trebuie să învăț să aloc resurse și energie și relațiilor mele pentru că toate aceste investiții vin înapoi cu tot ce înseamnă bunăstare emoțională. Și al patrulea lucru este ideea asta de a ne vedea investițiile pe termen lung. Faptul că acum avem niște comportamente nu are un răspuns imediat. Faptul că acum investim în relațiile noastre s-ar putea să se vadă cândva în viitor. Știi ce le zic părinților? Că toate lucrurile pe care le facem acum cu copiii noștri care acum sunt mici și au 3-5 ani s-ar putea să se întoarcă pozitiv către noi peste 20 de ani. Cât e de greu să faci asta? să ai un comportament și să nu ai un rezultat imediat. Dar e cu atât mai valoros.
Deci a adus și ceva bun pandemia asta: spuneai de oameni care au reluat legătura.
Ne-a apropiat într-un alt mod. Cred că pentru că nu avem această educație relațională, multe dintre relații se păstrează la un nivel suprafață cumva, știi? Ne întâlnim, ne distrăm, ce fain, ce minunat că se întâmplă treaba asta, dar nu mergem și pe vertical, să avem un pic de profunzime în relații. Eu cred că faptul că nu am fost împreună și că acele lucruri superficiale nu s-au mai putut întâmpla, cred că a sădit fiecare dintre noi niște semințe foarte valoroase în anumite relații și am învățat să mergem un pic mai departe în termenii ăștia de grijă emoțională. Cred că oamenii au început să vorbească mult mai mult despre faptul că le este greu decât înainte. Înainte postam o imagine: nouă ne este bine, nu vorbim despre lucrurile care ne sunt dificile . Uite că am găsit un context în care este acceptat social să vorbești despre faptul că e greu. Și asta poate să vină cu apropiere, dar ne trebuie ochelarii potriviți să vedem lucrurile astea.
Deci vorbim mai des cu oamenii dragi și avem grijă de relațiile noastre.
Știi că noi mereu zicem că atunci când sunăm pe cineva, trebuie să avem o chestie importantă? Nu. Putem spune: te-am sunat să te aud și se poate lăsa liniștea după. E pur și simplu ideea asta de a ne conecta cu cineva, de a ne exprima emoțiile, de a spune că ne este dor, lucruri pe care rar le facem. Suntem cumva obișnuiți să fim unii cu ceilalți, nu ne spunem cât de importanți suntem unii pentru ceilalți. Le-aș sugera tuturor să își aleagă o persoană pe care își doresc să o sune și să îi spună: doar voiam să îți spun cât de important ești pentru mine sau cât de mult contează relația noastră sau mi-am dat seama în perioada asta câte lucruri am primit de la tine și cât de important este că am învățat treaba asta. O clientă mi-a povestit și așa moment emoționant mi s-a părut: i-a scris unui fost șef care ieșise la pensie, nu îl suporta și avea mereu ceva de zis în legătură cu ea. Și-a dat seama că da, omul ăsta a fost foarte nazist în multe contexte, foarte tranșant, dar pe de altă parte a învățat-o foarte multe lucruri. I-a scris un mail în care i-a spus toate lucrurile respective și și-a dat seama că de multe ori a reacționat nepotrivit, dar a fost felul în care ea a știut să reacționeze și au create o legătură sau au continuat o legătură, deci oameni care au lucrat împreună și poate că nu s-au înțeles o bună bucată de vreme, dar care în perioada asta au avut abilitatea sau timpul sau energia să stea să își analizele relațiile, dar e musai să spunem.
Este un exemplu tare frumos. După ce închidem, o să dau și eu niște telefoane și niște mailuri. Sigur nu fostului șef, dar sunt oameni cărora aș vrea să le spun că sunt importanți pentru mine sau doar să îi aud. Trebuie să apreciem oamenii ăștia, puțini, mulți, atâția câți sunt.
Știi, de multe ori, noi spunem: dar cum să îl sun să îi spun toate lucrurile astea? Uite cum s-a comportat. Ca și cum, dacă ai spune lucrurile respective, este despre el, ca și cum i-ai face lui un beneficiu. Nu. A spune toate lucrurile astea este despre mine. Poate, după ce trimit mailurile, să îmi acord 10 minute să zic: ok, acum că am făcut asta, ce simt eu în corpul meu? Și cei mai mulți spun că se simt mult mai bine decât înainte. Acest comportament este despre mine. Am nevoie să scot povestea asta din mintea mea. Ce faci tu cu ea, ține de tine.
sursă foto: arhivă personală Raluca (fotograf Raluca Ciornea)
No Comments