Menu
Interviuri

„A venit doctorul și a spus: asta chiar este minune.” Despre alăptare după mastectomie

Am descoperit-o întâmplător pe Maria (nu este numele ei real) într-un grup de pe FB. Împărtășea cu femeile de acolo o poză cu ea alăptându-și băiețelul după mastectomie, cu o cicatrice mare în locul sânului drept și am rugat-o să mă lase să scriu despre ea. Vă rog mult să citiți articolul. Este o poveste adevărată plină de speranță și dăruire pentru toate femeile care au trecut prin experiența unui cancer de sân și pentru toate mamele care întâmpină dificultăți în timpul alăptării.

O ascult de o oră și mi se pare fascinant că reușește să vorbească cu atât de multă deschidere și onestitate despre hopurile prin care a trecut: cancer, mastectomie, dar și despre experiența unei sarcini neașteptate și provocările alăptării cu un singur sân.

Maria a fost diagnosticată cu cancer de sân în 2010, la 33 de ani și a avut nevoie de mastectomie, adică operația de scoatere a sânului, pe înțelesul tuturor. Ar fi vrut să facă mastectomie cu reconstrucție, dar,  pe atunci,  „nici măcar profesorul Blidaru nu făcea asta.”

Așa că „mai bine în picioare și cu un singur sân. Într-o discuție cu o cunoștință, ea mi-a zis: dacă te duci doi metri jos, nu o să te vadă nimeni că nu ai doi sâni. Așa mai bine stai în picioare cu unul, mai maschezi cumva, dar exiști.”, se amuză ea. Chiar și așa, nu i-a fost ușor. „La o femeie te uiți la sân și la păr. După mastectomie, se duce o parte din tine. Dacă te duci la un magazin, întâmpini multe dificultăți. Vrei să îți iei o bluză, îți place, dar nu o poți lua pentru că e decoltată și tu nu ai cum să o porți.”

În perioada tratamentului, pe Maria cel mai mult a ajutat-o băiețelul ei. Primul. Avea aproape trei ani atunci când mama lui a primit diagnosticul de cancer de sân.  „Îmi spunea lumea: zâmbești, ești optimistă. Eu le spuneam: dar nu pot să fiu altfel. Cu un copil de doi ani jumătate acasă, nu ai cum să fii altfel. Nici nu ai timp să plângi.”

După mastectomie, pentru Maria a urmat chimioterapia „urâtă rău” și, timp de doi ani, un tratament cu injecții care se fac în burtă, despre care îmi poveștește cu o seninătate incredibilă: „te complaci cu durerea. Durerea e ca respirația, dar te obișnuiești.” După care lucrurile păreau că se liniștesc până în 2018, când a avut nevoie de o examinare amănunțită după un Papanicolau care nu ieșise tocmai cum trebuie. Analizele chiuretajului biopsic, care i-a fost recomandat după Papanicolau, nu au arătat nimic grav, însă mamografia de control punea câteva semne de întrebare, care aveau să îi aducă o maaaare surpriză.

„Simțeam activitate în sân, simțeam ceva acolo, dar nu îmi dădeam seama ce. După mamografie, mi s-a aprins beculețul. Am fugit la farmacie, am luat un test. Când am văzut a doua liniuță: am avut un șoc. Era cam decolorată și m-am gândit că poate nu e nimic.”, povestește Maria. 

Dar era. 🙂 O sarcină pe care a păstrat-o, chiar dacă medicul care i-a făcut chiuretajul biopsic i-a recomandat să nu. „La ecografie, mi-au zis  să nu renunț pentru că este o sarcină viabilă cu tot ce trebuie. I-am auzit inima cum bătea și, după ce am mers la mai mulți medici, nu am putut să iau altă decizie.”, își amintește ea. „Copilul este o binecuvântare de la Dumnezeu. Nu puteam să îl privesc altfel. Cei din jur îmi spuneau: dacă ai rămas însărcinată după atâția ani în care procentul să rămâi însărcinată pe cale naturală este mic, atunci nu poți face altfel.  Asta a fost. Și a venit juniorul.”

Era mic și somnoros. Așa își aduce Maria aminte de prima întâlnire cu băiețelul ei. „Ți-l aduce să îl pui la sân, dar el dormea, iar eu eram cu dureri. L-am luat și l-am pus totuși la sân. Când a venit asistenta să îl ia, el începuse să tragă din sân, să mănânce. 

A venit și doctorul și când l-a văzut că mănâncă, zice: asta chiar e minune. ”, spune Maria.

„Organismul suferise multe înainte și te gândești că poate nu mai produci lapte. Cât poate să hrănească un singur sân un copil? Sunt femei cu doi sâni care spun: nu am lapte suficient să hrănesc copilul. Cu un sân ce să mai zici?”, completează ea.

Și a reușit. Chiar dacă alăptarea a venit cu multe provocări. Aș vrea, pe lângă poza Mariei, să las mesajul ei de susținere pentru toate femeile care au trecut prin experiența unui cancer de sân și toate mamele din jurul meu care au nevoie de o încurajare:

„Multe mămici se chinuie cu alăptarea, care, da, la început nu este prea plăcută. Da. Se zice că e ceva frumos, dar, de multe ori, începutul e foarte greu și nu te face decât să renunți. Am trecut și eu prin acele momente: inflamări ale sânului, dureri, răni până la sânge…Vă arăt o poză ca să vă încurajez. Eu nu am avut cum să alternez sânii. Nu am avut două surse. :). Acum bebe e băiat mare. Are doi ani și o lună și ne place țiți. Alăptare lină și vouă.”

sursă foto: unsplash.com și arhivă personală Maria 🙂

No Comments

    Leave a Reply