Menu
Interviuri

Cu ce sentimente ieșim din izolare? Gaspar Gyorgy, psihoterapeut: ”Unii dintre noi vor lua deciziile pe care multă vreme le-au ignorat, alții se vor teme să se apropie de necunoscut, în timp ce vor fi și oameni care vor accepta că viața este într-o continuă schimbare, iar datoria lor este să nu se oprească din a trăi… ”

După două luni de izolare, am ieșit în sfârșit din casele noastre. Unii mai precauți și mai responsabili, alții cu un comportament de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Cum mi-a fost mie perioada asta? Grea, cu multe emoții și cu dor de oameni și de natură. Sunt obosită, am niște restanțe de somn, nu am simțit în niciun moment că mă plictisesc, am muncit mai mult decât o făceam înainte și nu simt nici că m-am reinventat. Chiar vorbeam zilele trecute cu o prietenă de acest clișeu și am ajuns amândouă la concluzia că da, nu ne-am reinventat, dar am primit o lecție: tot ce contează în viața asta este să fii sănătos și să îți fie bine toți ai tăi. Și că cea mai mare avere sunt oamenii pe care îi ai alături. Că simplitatea este cel mai sofisticat lucru. Și că ziua de mâine nu este garantată nimănui.

Am vrut să aflu cum se vede noul normal prin ochii unui psiholog, așa că l-am rugat pe Gaspar Gyorgy, psihoterapeut, să îmi răspundă la câteva întrebări. Mulțumesc mult, Gaspar!

Cum ne-a afectat această pauză socială și cum vom fi după izolare?

Cred că ne-a afectat în multe feluri care sunt deja vizibile în comportamentele și manifestările noastre, dar și în multe moduri pe care încă nu le conștientizăm. Indiferent de persoană, fiecare om a fost încurajat de situație să devină ceva mai intim cu sine, să „guste“ din propriile emoții și să-și adreseze întrebări pe care multă vreme le-a evitat. Distanțarea socială și fizică ne îndeamnă la o apropiere psihică de noi și de cei dragi nouă. Iar asta poate presupune momente mai mult sau mai puțin confortabile. Ce va fi după? Nimeni nu știe exact. Unii dintre noi vor lua deciziile pe care multă vreme le-au ignorat, alții se vor teme să se apropie de necunoscut, în timp ce vor fi și oameni care vor accepta că viața este într-o continuă schimbare, iar datoria lor este să nu se oprească din a trăi.

Cum va arăta lumea după izolare?

La această întrebare caută răspuns mintea umană cu multă ardoare. Evident că, în funcție de deciziile noastre, lumea poate deveni un mediu mai bun sau mai puțin bun. Și aici nu mă refer doar la siguranța sanitară, ci mai ales la curajul nostru de a realiza că de calitatea relațiilor noastre depind, la modul cel mai serios, calitatea și durata vieții noastre.

Cum ne-a afectat această criză?

Într-un moment de reflecție, mă gândeam că este ca și cum Natura ne-ar fi dat un răgaz, pentru ca noi să medităm la acțiunile noastre și să evaluăm consecințele. Doar că omul secolului XXI nu stă prea bine la capitolul cunoaștere de sine. Prin urmare, noi toți și fiecare în parte (în funcție de cunoștințele și abilitățile psihologice personale) ne-am revoltat mai mult sau mai puțin împotriva acestei crize. Iar aceia dintre noi care erau „repetenți“ la disciplinele inteligență emoțională și inteligență relațională au dat-o cel mai rău în bară. Criza ne-a lovit în zona de maximă vulnerabilitate: în dificultatea de a ne permite să simțim și să ne observăm gândurile ca pe niște idei (nu ca pe fapte) și în dizabilitatea de a relaționa cu cei din jur. Criza ne-a dovedit că ne-am ierarhizat în mod eronat prioritățile și ne-a arătat că posesiunile materiale contează mai puțin – indiferent că ne convine sau nu.   

Suntem mai epuizați emoțional?

Unii da. Probabil că majoritatea. Un asemenea exercițiu de autocunoaștere nu se poate face fără consum psihic și emoțional. Dar, din punctul meu de vedere, acesta este un semn bun. La fel ca mersul la sală, și apropierea de sine implică anumite etape de epuizare – asta dovedește că suntem vii și chiar depunem efort. 

Care sunt acum cele mai mari temeri ale oamenilor?

Sunt mai multe categorii de temeri: financiare, educaționale, relaționale și sociale. Mulți dintre noi nu știu dacă vor avea bani să-și achite cheltuielile de maximă necesitate, alții se întreabă cu multă îngrijorarea cum va fi admiterea copilului la liceu sau facultate, în timp ce sunt și oameni care anticipează că vor divorța (iar ideea de a rămâne singuri îi chinuie la fel de mult pe cât îi încântă libertatea), dar sunt și mulți care ajung să fie terorizați de gândul că nu vor mai merge în vacanțe, că nu-și vor putea organiza nunta sau că nu-și vor auzi idolii în concerte și festivaluri. Apoi, mai sunt și micile temeri, cele care țin de igienă – cum să port mască și mănuși, cum să țin mereu dezinfectantul la îndemână, cum să respect distanța de 1,8 m… iar lista este infinită, de vreme ce mintea umană este cea mai mare fabrică de temeri și îngrijorări.   

”Cu frica e musai să înveți să dansezi, altfel te joacă pe degete. ”

Cum gestionăm și cum tratăm această teamă de necunoscut, această frică de lipsă a controlului? Nu știm ce va fi, dar cum vom putea să fim bine, totuși?

Simplu în teorie, mai greu în practică – și asta, doar din cauza lipsei de exercițiu. Știința ne arată foarte clar că cel mai bun mod de a gestiona frica este să-i permitem să existe. Așadar, să ne îndreptăm atenția către ceea ce simțim, să acceptăm ceea ce trăim și să acționăm nu ghidați de frică, ci în baza valorilor noastre de viață. Curajul de a acționa presupune să vorbim despre ceea ce trăim, să fim vulnerabili, să cerem ajutor, să riscăm, să mergem mai departe. Frica poate fi cel mai mare agent de mobilizare psihologică, dar și cel mai fatal virus. Așa cum spune autoarea și colega mea din SUA, Harriet Lerner, cu frica e musai să înveți să dansezi, altfel te joacă pe degete.  

”Să ne uităm cu multă compasiune la ceea ce am pierdut în timpul crizei, să ne permitem să jelim, dar și să prețuim ceea ce ne-a rămas.” – Gaspar Gyorgy, psihoterapeut

Cu ce să rămânem după toată această experiență?

Probabil sunt influențat de propria activitate, dar cred că dobândirea inteligenței relaționale și recunoașterea faptului că suntem mai dependenți unii de alții decât am vrea să credem sunt esențiale. Apoi mai trebuie deprinse și atât de banalele obiceiuri de igienă fizică, precum și sofisticatele tehnici de igienă psihică și emoțională. De mâini curate, de minți igienizate și de inimi deschise depinde acum viitorul.

Să ne amintim că suntem oameni, prin urmare imperfecți, dar și foarte adaptabili. Să respirăm cât mai des în mod conștient (abdominal, așa cum este descris în cartea mea, Mindfulness urban). Să comunicăm într-o manieră intimă și personală. Să acceptăm că ceea ce ne doare sufletește este la fel de serios ca ceea ce ne doare fizic. Să nu uităm că trupul uman are nevoie de mișcare, că nu-i mereu suficient să ne antrenăm doar mintea. Să îndrăznim să fim amabili și generoși, chiar dacă ceilalți nu au curajul să facă mereu asta. Să ne rugăm – dacă spiritualitatea se numără printre valorile noastre de viață – și să ne amintim că nimeni nu-i atât de singur pe cât pare. Să ne uităm cu multă compasiune la ceea ce am pierdut în timpul crizei, să ne permitem să jelim, dar și să prețuim ceea ce ne-a rămas.

credit foto: pixabay.com

No Comments

    Leave a Reply