Menu
Interviuri

Noutăți în atelierul BonBons și o colaborare dulce. De toamnă

M-am întors de curând în atelierul BonBons. Am avut nevoie de o pauză, în care să mă odihnesc. Pusesem presiune pe mine nu doar la job, de la care am plecat între timp, ci și în atelier, și ajunsese să mă obosească ceva ce, până nu de mult, îmi aducea numai bucurie. 

Mi-am promis că nu mă mai așez la masa de lucru dacă nu am o energie bună și deși clișeu, chiar e true story faptul că lucrurile ies cel mai bine atunci când le faci cu bucurie. Așa că am lăsat puțin deoparte pungile cu mărgele, ața, acele și cleștii. Am avut mare noroc cu mama, care m-a ajutat foarte mult la partea de cusut și am reușit să îmi ordonez gândurile și să fac loc ideilor noi, dar și celor care erau în așteptare.

 

Dacă până acum am ”îndulcit” ținutele cu accesorii foarte colorate, pentru toamnă am preGĂTIT un altfel de ”meniu”: o colecție de coliere uni cu…”aromă” de mure. Accesoriile sunt cusute manual și pentru că mă întreba cineva la un moment dat cât timp îmi ocupă producția, ei bine, cam 5 ore. Mărgelele sunt cusute una câte una și într-un colier intră câteva mii de mărgeluțe. Dacă nu stați bine la capitolul răbdare, vă invit în atelierul BonBons. :))

 

Colierele se potrivesc indiferent de stilul tău: casual sau elegant și le poți proba în concept store-ul Dacia 24 sau le poți comanda direct din shop. Și cum toate proiectele frumoase au nevoie de o prezentare pe măsură,  am făcut o ședință foto cu Alina și Marius Dragne. De ei mă leagă o prietenie tare faină pe care i-o datorăm Andreei Tămaș de la ”Dăruiește ziua ta”. Dincolo de prietenie, mai avem ceva în comun: dragul de frumos și de handmade.

Alina este food stylist (și gătește grozaaaav), iar Marius este fotograf culinar. Ne-am dat întâlnire în parc într-o zi de vineri. Eu am pregătit câteva coliere BonBons, iar Alina, pe lângă checul cu mure DE-LI-CIOS, a adus pentru set-up-ul nostru cești și farfurioare din porțelan – le găsiți în shopul  Delicii.com. Produsele sunt unicat,  lucrate manual în România, iar ultima colecție, care apare și în poze, a fost gândită tare frumos de Alina ca un manifest pentru emoții prin cuvinte. Cuvinte simple, dar pline de sens. Eu mi-am și ales cana preferată. Scrie pe ea pasiune și chiar este un cuvânt care mă reprezintă în tot ceea ce fac.

 

Ce a ieșit? Vedeți în poze.

 

Accesorii: BonBons by Monica Rădulescu&Delicii
Styling: Alina Dragne
Credit photo: Marius Dragne
Make-up: Raluca Spodaru
Ținută: Happy Friday, Dacia 24 Concept Store 

Mulțumesc :) 

No Comments

    Leave a Reply